مرحباً بك زائرنا الكريم .. لك حرية الإستفادة والنشر
مرحباً بك زائرنا الكريم .. لك حرية الإستفادة والنشر
Dr. Muhammad Ali Al-Hashimi, un foarte cunoscut scriitor al lumii arabe, reuşeşte pe deplin să redea în cărţile sale, într-un stil clar şi direct, o gamă largă de învăţături islamice, făcând astfel din lucrările sale adevărate îndrumare pentru cititori. Publicată pentru prima dată în limba arabă în anul 1981, „Bărbatul musulman” se doreşte a fi o călăuză într-o lume în care uităm adesea de lucrurile cu adevărat importante. Plină de învăţături, având ca principale surse Coranul şi „Tradiţia Profetului”, cartea dezvăluie adevăratul mod de viaţă islamic. Uşor de citit şi de înţeles, ea nu ar trebui să lipsească din biblioteca niciunui musulman. De-a lungul celor nouă capitole, cartea se referă pe rând la fiecare aspect din viaţa unui om, amintindu-ne că trebuie să trasăm întotdeana un echilibru în tot ceea ce facem, fără să acordăm mai multă atenţie unui lucru în detrimentul altuia. Trebuie să purtăm mereu în suflet versetele din Coran, să luăm aminte la „Tradiţia Profetului” (Sunna), să împlinim fapte bune şi numai atunci cu adevărat Allah va fi mulţumit de noi. „Adoraţi-L pe Allah şi nu-I asociaţi Lui nimic! Purtaţi-vă bine cu părinţii, cu rudele, cu orfanii, cu sărmanii, cu vecinul apropiat şi cu vecinul străin, cu tovarăşul de alături, cu călătorul de pe drum şi cu cei stăpâniţi de mâinile voastre drepte, căci Allah nu-l iubeşte pe cel trufaş şi pe cel lăudăros!” [Coran 4:36]
Liga Islamica si Culturala din Romania a editat traducerile sensurilor Coranului cel sfant in limba romana in mai multe editii de-a lungul timpului, iar acum aveti facilitatea de a citi o editie online a acestuia pe noul nostru site de internet De asemenea aceasta pagina va mai ofera facilitatea de a putea downloada clipuri audio cu recitatori de Coran cunoscuti pe plan mondial
-
-
Credinciosul se roagă întotdeauna Domnului său Atotputernic, indiferent de timp sau de loc, însă această carte vine să enumere aproximativ o sută treizeci de rugi care au un statut mai special. Profetul a spus: „Tot neamul lui Adam greşeşte, însă cei mai buni dintre cei care greşesc sunt cei care se căiesc.” Omul este predispus la greşeală, aşa stă în firea lui, însă în Ziua Judecăţii el nu va fi tras la răspundere pentru că a păcătuit, ci pentru că nu s-a căit pentru faptele sale rele. Allah este Atotputernic şi Atoateştiutor şi El pe toate le ştie, văzute şi nevăzute. Recitarea versetelor din Coran, precum şi rugăciunile, rugile şi pomenirile ne ajută să ne aflăm mai aproape de Allah şi să nu ne abatem de la calea cea dreaptă pe care El voieşte să o urmăm. „Şi Domnul vostru zice: Chemaţi-Mă şi Eu vă voi răspunde!” [Coran 40:60], aşadar să ne rugăm la Allah să ne îndrume mereu pe calea cea dreaptă, să ne rugăm pentru iertarea greşelilor, pentru pace şi să nu uităm niciodată să Îi mulţumim pentru Marea Sa Milă faţă de oameni. Liga Islamică şi Culturală s-a îngrijit de traducerea şi editatea acestei lucrări şi, în dorinţa de a-i ajuta pe toţi cei care doresc să îşi cimenteze învăţăturile islamice, prezintă toate rugile şi pomenirile atât în limba arabă şi în limba română, dar reuseşte în acelaşi timp să redea şi transcrierea fonetică a tuturor rugilor şi pomenirilor. Go to the Top
Author: Sa'id bin Ali Al Qahtany
Source: http://www.islamhouse.com/p/1097